Artur Morarenco » 11 дек 2010, 17:12
Tudor CAPŞA,
Director, Centrul Naţional de Cercetări
în domeniul Relaţiilor de Muncă
După cum se știe, recent, Parlamentul prin Legea nr.168-XVIII din 9 iulie 2010 a operat un șir de modificări şi completări esnțiale la Codul muncii (CM). Una din aceste modificări se referă la conținutul art.111 alin.(1) din CM, potrivit căreea plata salariului mediu pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare este prevăzută doar numai pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp, fiind astfel eliminați din acest cerc toți salariaţii a căror muncă este retribuită cu salariu lunar (salariu de funcție). În legătură cu această modificare contradictorie apare atît din partea salariaţilor vizați (numărul cărora pe țară este destul de considerabil), cît și din partea angajatorilor (care trebuie să aplice corect norma în cauză) o întrebare majoră: în ce măsură norma modificată invocată (de restrîngere a unui drept) corespunde standardelor de drept internaţional și dezideratelor constituționale, pe de o parte, și cum se poate de procedat legal mai departe pentru a fi menținută plata salariului mediu pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare salariaţilor ale căror muncă este retribuită cu salariu lunar (salariu de funcție), pe de altă parte?
Reieşind din conţinutul noilor dispoziţii ale art.111 alin. (1) şi art.158 alin.(1) din CM (ambele dispoziţii - în redacția Legii nr.168-XVIII din 9 iulie 2010) zilele de sărbătoare nelucrătoare (invocate în art.111alin.(2) CM) se acordă cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sînt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp).
Însă aceste dispoziţii(din art.111 alin. (1) şi art.158 alin.(1) CM) contravin direct normei internaționale prevăzute în art. 7 lit. d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (ratificat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 217-XII din 28 iulie 1990), ce garantează tuturor salariaţilor remunerarea zilelor de sărbătoare, şi stipulate suplimentar în art. 2 alin. 2 din Carta socială europeană (ratificată prin Legea nr. 484-XV din 28 septembrie 2001), potrivit căreia statul nostru şi-a asumat angajamentul internaţional să prevadă zile de sărbătoare plătite.
La acest capitol trebuie de reţinut, că prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţia ţării şi art. 13 CM stabilesc expres: dacă există neconcordanţe între actele de drept internaţional, la care Republica Moldova este parte, şi legislaţia ţării, prioritate au reglementările internaţionale.Totodată, conform art. 8 alin. (1) din Constituţie, Republica Moldova se obligă să respecte tratatele internaţionale la care este parte.
Pe de altă parte, potrivit art.54 alin. (1) din Constituţie, este stipulate univoc că în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi (la care se referă CM) care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului (deci, inclusiv dreptul fundamental internațional al tuturor salariaților la remunerarea zilelor de sărbătoare garantat de art. 7 lit. d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale și de art. 2 alin. 2 din Carta socială europeană).
Mai mult ca atît: conform art.54 alin.(2) din Legea Supremă exerciţiul drepturilor (din care face parte și dreptul fundamental internațional al tuturor salariaților la remunerarea zilelor de sărbătoare) nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare doar în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei (aceste interese ce admit restrîngeri ale drepturilor nu se referă la dreptul fundamental internațional al tuturor salariaților la remunerarea zilelor de sărbătoare).
Totodată este necesar de reiterat, că în conformitate cu Hotărîrea Curții Constituţionale nr. 9 din 30 martie 2004 s-a constatat necesitatea respectării stricte de către legiutor în procesul de adoptare a legilor(deci,inclusiv a celor de modificare a CM) a principiului universal al respectării drepturilor dobîndite în mod licit (la care se referă și dreptul fundamental internațional al tuturor salariaților la remunerarea zilelor de sărbătoare). Concomitent, Curtea Constituţională a subliniat că normele privind protecţia de stat, asigurarea materială şi socială, consfinţite în legile anterioare (cum ar fi art.111 CM în redacția lui precedentă), nu pot fi anulate sau modificate.
În contextul normelor internaţionale și constinuţionale expuse mai sus, art.20 din Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova nr. 595-XIV din 24 septembrie 1999, stabilește că dispoziţiile tratatelor internaţionale care, după modul formulării, sînt susceptibile de a se aplica în raporturile de drept fără adoptarea de acte normative speciale (la care se raportează dispoziţiile tratatelor internaţionale invocate privitor la dreptul fundamental internațional al tuturor salariaților la remunerarea zilelor de sărbătoare), au caracter executoriu şi sînt direct aplicabile în sistemul juridic şi sistemul judiciar ale Republicii Moldova.
Suplimentar la cele remarcate,conform pct.3 din Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 55 din 14 octombrie 1999 «Privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova», tratatele internaţionale ratificate şi cele la care Republica Moldova a aderat (deci,inclusiv Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale și Carta socială europeană) sînt parte componentă a cadrului legal al Republicii Moldova şi devin norme ale dreptului ei intern.
Altfel zis, dreptul fundamental internațional al tuturor salariaților la remunerarea zilelor de sărbătoare este parte componentă / inseparabilă a cadrului legal al Republicii Moldova şi a devenit demult (încă pînă la adoptarea de către Parlament a noului CM în 2003) normă a dreptului ei intern,indiferent de faptul dacă există ori nu o astfel de normă similară în legislația națională,ceea ce este extrem de important în cazul dat și obligă concomitent angajatorii din țară să mențină acest drept în continuare cu remunerarea zilelor de sărbătoare pentru toți salariaţii a căror muncă este retribuită cu salariu lunar/salariu de funcție.
Astfel,din conţinutul tuturor normelor/prevederilor internaţionale,constinuţionale şi naţionale citate mai sus rezultă univoc că zilele de sărbătoare nelucrătoare se acordă şi se garantează tuturor salariaţilor fără excepție (care sînt remuneraţi atît în acord sau pe unitate de timp, cît și munca cărora este retribuită cu salariu lunar/salariu de funcție) din cadrul unităţilor din ţară cu plata salariului mediu.
Unica abatere de la această garanţie(drept) de muncă o constituie norma art.111 alin. (6) CM ce stipulează că în cazul în care zilele de sărbătoare nelucrătoare coincid cu zilele de repaus săptămînal (de exemplu, anual în prima zi de paşti), salariul mediu pentru aceste zile nu se menţine (deşi, sincer vorbind, o astfel de abatere la fel nu este în deplină concordanţă cu normele internaţionale de muncă obligatorii, menţionate mai sus).
Sensul social-juridic al normei date (plata salariului mediu pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare) constă în faptul că toţi salariaţii fără excepţie beneficiază de dreptul la zile de sărbătoare nelucrătoare plătite, indiferent de funcţia ocupată, munca prestată ori sistemul de retribuire a muncii lor (cu excepţia primei zile de paşti şi a zilelor de sărbătoare nelucrătoare care coincid cu zilele de repaus săptămînal).
Dreptul vizat este garantat tuturor salariaţilor suplimentar conform art. 8 alin.(1) CM și art.1 alin.1 lit.a) și b) din Convenţia OIM nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei, la care Republica Moldova este parte (ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 593-XIII din 26 septembrie 1995), ce stipulează în ansamblu, că în cadrul raporturilor de muncă acţionează principiul egalităţii în drepturi a tuturor salariaţilor şi în temeiul art. 10 alin. (2) lit. a) CM ce prevede că angajatorul este obligat să respecte legile şi alte acte normative în vigoare (inclusiv tratatele internaţionale ce garantează tuturor salariaţilor acordarea zilelor de sărbătoare nelucrătoare plătite; aceste tratate fac parte integrantă din cadrul legal ce reglementează raporturile de muncă din țară în temeiul art.4 lit.h) din CM).
Concomitent necesită de a distinge clar acest drept (privind plata salariului mediu în zilele de sărbătoare nelucrătoare) ce vizează toţi salariaţii fără excepţie, de dreptul la primirea compensaţiei pentru munca prestată în zilele de sărbătoare nelucrătoare, ce se referă doar la unii salariaţi care au muncit în aceste zile în cazuri excepţionale, prevăzute nemijlocit de art. 111 alin. (2) CM (lucrările în unităţile a căror oprire nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnice şi de producţie/unităţile cu flux continuu, lucrările determinate de necesitatea deservirii populaţiei, precum şi lucrările urgente de reparaţie şi de încărcare-descărcare), munca cărora este retribuită suplimentar în cuantum sporit(conform art.158 alin.(1) lit.a)-c) CM).
În încheiere este necesar de invocat o explicație cuprinsă în interpretarea Secretariatului Cartei Sociale din 5 iulie 2010 (remisă Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei) pe marginea art. 2 alin. 2 din Carta socială europeană (ce vizează zilele de sărbătoare plătite), potrivit căreia toate categoriile de lucrători sînt supuși principiului zilelor de sărbătoare plătite.
Если при заполнении строки декларации "к уплате" столбцы вам кажутся слишком узкими - самое время посетить курсы повышения квалификации.